The Story of a Lazy Man

Ion Creangă translated by Manuela Tise

Once upon a time, there was a very lazy man living in a village; he was so lazy, that even chewing his own food seemed like hard work to him. When the villagers, saw that this man won’t move an inch, not to mention working, they decided it was best to hang him, and make sure that others won’t follow in his path.

One fine day a couple of people from the village get together and go to the lazy man’s house, they whisk him up, throw him in a carriage as if he was a tree trunk; and take him to the gallows. That’s how they did it in the old days.

On their way to the hanging place, they meet a Baroness. The Baroness sees this poor man, looking as if he were ill, so, feeling sorry for him she asks the two villagers:

“Ye good men! I see that man you have in your carriage is sick, the poor guy, are you taking him to see a doctor?”

“No, Madam”, answers one of the villagers; “please forgive us, but this is a lazy man we have here and we don’t think there are any other lazy man like this one in the whole wide world, so we are taking him to the gallows, and make sure we clean up our village of lazy people”

“Oh dear Lord!” shouts the Baroness, and a horrified look comes across her face, “what a shame, the poor man to die such a cruel death for doing nothing! Better yet take him to my house, up on that hill. I have a barn that’s full of dried bread I’ve been saving up for hard times, which may come, God forbid! He could eat that bread and live by my house for the rest of his life, as I know God won’t mind a little wasted bread….We are all humans and we ought to help each other out.”

“Listen to that! You lazy man listen to the Baroness! She’s willing to help you out and let you live off her own dried bread” said one of the villagers. “You are one lucky man, you are! Jump off the cart you lazy bones and thank the lady, cause she saved your life and made you rich! How lucky do you have to be in this world to get someone to take you in and offer you free food you don’t have to work for…for the rest of your life!”. “ It must have been a smart man he who said that ‘ Better be born lucky than rich’. Come on give this fair lady an answer at once, as she is doesn’t have time to waste here with us!”

“Is the bread moist?” asked the lazy man with his mouth half open, without moving an inch.

"What did he say?" Asked the Baroness.

"What could he have said your kindness, he asked if the bread was moist?"

“Oh my good God”, said the Baroness taken by surprise, “now this is a first! Can’t he just moisten the bread himself? “

“Hey lazy bones, listen, are you willing to moisten the bread yourself or not?”

“No! Let’s just go. Too much hard work for this worthless mouth.”

Then one of the villagers tells the Baroness: “Your Kindness, you are too good, but your kind heart is wasted on him. You see well now why we are taking him to the gallows. You think the whole village wouldn’t have chipped in and help him make something of himself? But you cannot help those who do not want to help themselves. A lazy sheep thinks its wool heavy.”

The Baroness then steps aside, with all her kind intentions and the pity she was feeling for the man and says:“Good people, do as your God tells you”.

The villagers leave and take the lazy man to meet his end.

So, in this way the lazy man got rid of the villagers and the villagers got rid of a lazy man. Let us hear from now on of any other lazy people in the village, if anyone dares to follow his footsteps.

and in the original Romanian

Povestea unui om leneş

Cică era odată într-un sat un om grozav de leneş; de leneş ce era, nici îmbucătura din gură nu şi-o mesteca. Şi satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărâ să-l spânzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire şi altora. Şi aşa, se aleg vreo doi oameni din sat şi se duc la casa leneşului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimţitor, şi hai cu dânsul la locul de spânzurătoare!
Aşa era pe vremea aceea.
Pe drum se întâlnesc ei cu o trăsură în care era o cucoană. Cucoana, văzând în carul cel cu boi un om care sămăna a fi bolnav, întrebă cu milă pe cei doi ţărani, zicând:

— Oameni buni! Se vede că omul cel din car e bolnav, sărmanul, şi-l duceţi la vro doftoroaie undeva, să se caute.

— Ba nu, cucoană, răspunse unul dintre ţărani; să ierte cinstită faţă dumnevoastră, dar aista e un leneş care nu credem să fi mai având păreche în lume, şi-l ducem la spânzurătoare, ca să curăţim satul de-un trândav.

— Alei! oameni buni, zise cucoana, înfiorându-se; păcat, sărmanul, să moară ca un câne, fărădelege! Mai bine duceţi-l la moşie la mine; iacătă curtea pe costişa ceea. Eu am acolo un hambar plin cu posmagi, ia aşa, pentru împrejurări grele, Doamne fereşte! A mânca la posmagi şi-a trăi şi el pe lângă casa mea, că doar ştiu că nu m-a mai perde Dumnezeu pentr-o bucăţică de pâne. Dă, suntem datori a ne ajuta unii pe alţii.

— I-auzi, măi leneşule, ce spune cucoana; că te-a pune la coteţ, într-un hambar cu posmagi, zise unul dintre săteni. Iaca peste ce noroc ai dat, bată-te întunerecul să te bată, uriciunea oamenilor! Sai degrabă din car şi mulţămeşte cucoanei, că te-a scăpat de la moarte şi-ai dat peste belşug, luîndu-te sub aripa dumisale. Noi gândeam să-ţi dăm sopon şi frânghie. Iar cucoana, cu bunătatea dumisale, îţi dă adăpost şi posmagi; să tot trăieşti, să nu mai mori! Să-şi puie cineva obrazul pentru unul ca tine şi să te hrănească ca pe un trântor, mare minune-i şi asta. Dar tot de noroc să se plângă cineva... Bine-a mai zis cine-a zis că: "Boii ară şi caii mănâncă". Hai dă răspuns cucoanei, ori aşa, ori aşa, că n-are vreme de stat la vorbă cu noi.

— Dar muieţi-s pormagii? zise atunci leneşul, cu jumătate de gură, fără să se cârnească din loc.
— Ce-a zis? întrebă cucoana pe săteni.
— Ce să zică, milostivă cucoană, răspunde unul. Ia, întreabă, că muieţi-s posmagii?
— Vai de mine şi de mine, zise cucoana cu mirare, încă asta n-am auzit! Da' el nu poate să şi-i moaie?
— Auzi, măi leneşule: te prinzi să moi posmagii singur, ori ba?
— Ba, răspunse leneşul. Trageţi mai bine tot înainte! Ce mai atâta grijă pentru astă pustie de gură!

Atunci unul dintre săteni zise cucoanei:

— Bunătatea dumneavoastră, milostivă cucoană, dar degeaba mai voiţi a strica orzul pe gâşte. Vedeţi bine că nu-l ducem noi la spânzurătoare numai aşa, de flori de cuc, să-i luăm năravul. Cum chitiţi? Un sat întreg n-ar fi pus oare mână de la mână ca să poată face dintr-însul ceva? Dar ai pe cine ajuta? Doar lenea-i împărăteasă mare, ce-ţi baţi capul!

Cucoana atunci, cu toată bunăvoinţa ce ave, se lehămeseşte şi de binefacere şi de tot, zicând:
— Oameni buni, faceţi dar cum vă va lumina Dumnezeu!

Iar sătenii duc pe leneş la locul cuvenit şi-i fac felul.
Şi iaca aşa au scăpat şi leneşul acela de săteni, şi sătenii aceia de dânsul. Mai poftească de-acum şi alţi leneşi în satul acela, dacă le dă mâna şi-i ţine cureaua.

Ş-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa.